Pe plaiul Mioriţei
Simt apele plângând,
Şi spicu-n rodul pâinii
Nu se mai leagă-n glie,
Şi simt urcând trădarea
În sânge de român,
Cum îţi tranşează trupul,
O, dulce Românie!

Şi cine v-a dat dreptul
Să îl îngenuncheaţi!?
Şi în tocmeli abjecte
Să îl negociaţi!?
Când el ne e odihna
Străbunilor în moarte
Şi elixirul vieţii
A sfintei noastre naţii.

Şi nu mai ştii, române,
Ce-ai fost şi ce mai eşti,
Istoria sfintei naţii
Ajungi s-o pângâreşti,
Şi sfâşiat de colţi,
Înveninaţi, hulpavi,
În coaste deşelate,
Dispreţuit te laşi.

De nu cumva de vremea
Acum va fi să fie,
S-avem un Ţepeş Doamne
Prin noi să mai învie,
Şi-n răbufnirea gliei
În clocot şi furie,
Tăcut vă vom ucide,
Cu-n semn al izbăvirii,
Strivindu-vă sub talpă-n
Noroiul mârşăviei.

Şi ne-om purta prin timpuri
Poverile-n păcate,
Ne-om auzi pământul
Gemând în noi, prin moarte,
Şi-n rătăciri, copiii,
Îstrăinaţi prin vremi,
Nu ne-or găsi mormântul,
Şi ruga-i…. un blestem.

dsc_6623_copy_small1

Advertisements