Cînd într-un ceas de noapte
Neliniştea m-apasă
Şi sufletu-n tăcere
Mai cere o povaţă,
Înspre un crez lăuntric,
Nemaigăsind un drum,
Iertare-ţi cer, părinte,
Iertare-ţi cer, acum.

Şi drept recunoştinţă,
Primeşte-mă-n surghiun
Ca jertfă pe altarul
De smirnă şi de scrum,
Când predic infinitul
Pustiului din mine,
Între forme descompuse,
Din visele-n ruine.

Şi când mai mângâi cerul,
Privindu-l tot mai sus,
Parodiind o moarte
Cu el înspre apus,
Tot simt că pentru mine
Sunt doar un corp străin,
În lumea ce în lume
Nonsensu-i pe deplin.

Şi când mai niciodată
Să te-nţeleg n-ajung,
Iertare-ţi cer, părinte
Iertare, în genunchi!

iertarea

Advertisements