Când stânca dinspre malul
Abrupt şi sfâşiat
Se-nclină spre lumină-nspre
Ultimul versant,
La ţărmul tău de taină
Aş vrea să mă abat,
Când asfinţitu-n mare
Pe valuri s-a lăsat.

Şi-n şoapta de pornire
Să pot să te ajung,
Să pot să cred orbeşte
În visul tău absurd
Şi să te simt aproape,
Aşa cum eşti din vremi,
Când sufletul se zbate-ntre
Rugă şi-ndoieli.

Şi în căderi de ape,
Să ne-mpletim destinul.
Duhovnic să ne fie
Misterul şi delirul.
Să pot visa acuma
Cât nu am mai visat,
Când sensurile-n trăire
De cuget se despart.

Şi-ncununaţi de rugul
Aprins iar din iubire,
Să asfinţim, alături,
Cu marea în sfinţire.

14112127_249352915464022_110924460_n1

Advertisements