Trăim din ce în ce mai mult
Din amintiri
Şi ne hrănim din ce în ce mai mult
Dintr-un trecut
Şi ne e dor din ce în ce mai mult
De fiinţe dragi ce le-am pierdut.
Şi-ntr-un prezent din ce în ce
Mai mult suntem absenţi.
Cristalizăm trecutu-ntr-un
Maldăr de ruine-n
Cenuşa din scânteia tăcerilor
Ne-ascundem
Şi rece şi sfâşâietor tot cade
Întuneriul de-apoi.
Şi nici nu ştim câţi au plecat
Şi câţi au mai rămas din noi.
Şi nici nu ştim când timpu-n timp
În noi s-a scurs
Şi nici nu ştim dacă a fost adevărat
Sau poate-un vis
Şi amăgirea o acceptăm din ce în ce
Mai mult mereu
Şi vârsta o purtăm pe umeri
Din ce în ce mai greu.
Şi leacuri să ne vindece
Nici nu se mai găsesc
Şi-o moarte într-o formă
Ajungi să o aştepţi.
Nostalgii 