VEACUL 21

Când mi s-a prins condeiul
De mâna dreaptă-n scris
Şi se răscoală firea-n
Cuvântul neînvins,
În creuzetul lumii
Biosistemu-i frânt
Şi viruşi diabolici
În convertiri ne’nfrâng.

Şi veacul stă să cadă
Şi – a fi – e-o blasfemie.
Imunodeficienţa-i
În germenu-omenirii,
Şi în celula mamă-n
Contextul social
Mizeria fertilă
Îşi caută-un ideal.

Şi într-o pandemie
Când gându-i suicid,
Pe undele captive
A visului stupid,
Cuprinşi într-o derută,
Când toţi suntem niciunul,
Se scurge existenţa
În veacul douăşunu.

ICT

DECĂDERE

Suntem făcuţi în veacul
Când timpul n-are timp
Şi-n drama omenirii
Dezastrele se-ncing,
Când vârcolacii lumii
Împart lumea-n război
Şi veacul de siliciu
E-n cipuri şi în noi.

Suntem făcuţi în veacul
Cu spray paralizant,
Suntem roboţii lumii
Pe benzi de stress şocant,
Creştem copiii noştri
În ritmul galopant
Şi-n ei simţul paternic
De-a dreptu-ţi dezolant.

Când pâinea nu e pâine,
E azot decorticat,
Şi grâul creşte-n lume
În strat de lifosfat.
Şi-n ciclul om-natură
Sunt factori de coşmar
Ce se preling în vene
Nocivi în sens contrar.

Pătrunsă-n sentimente
Ipocrizia-i stare
Şi-n osteneala lumii
Şi logica dispare.
Senzaţiile iubirii
Sunt senzori digitali,
Iubim de la distanţă
În veacul hormonal!

Şi creşte marijuana
Cu rădăcina-n noi,
Din laurii seminţei
Suntem drogaţi de soi,
Că dintr-a aşa sămânţă
Cu acelaşi nou simptom
Va dispărea în lume
Şi ultimul
Atom.

black-hole

DECADENŢĂ

Când continentul urlă
Într-un veac contaminat,
Pornim în decadenţa
Mileniului turbat,
În iureşul năvalnic,
Dezrădăcinaţi clacăm
Şi-n marea nebunie
A lumii scelerăm.

Dezacordaţi de gânduri,
În firea maladivă,
Cuprinşi în drama lumii-n
Sistemul în derivă,
În tensiuni nervoase,
În stressul cotidian,
Fiinţa-i decimată-n
Progresul inuman.

Şi-ntr-un context
Noi droguri
Mefistofelic cresc,
Magnetizând demenţa
În haosul lumesc
Şi-n era disperării
Stocăm celule stem,
Când visul dintr-o viaţă-i
Ucis într-un blestem.

Şi-ndepărtaţi de viaţă,
Într-un dezgust total,
În drama Shakespheariană
Căutăm… un ideal.

11_world-burned-up

IERTARE-ŢI CER

Cînd într-un ceas de noapte
Neliniştea m-apasă
Şi sufletu-n tăcere
Mai cere o povaţă,
Înspre un crez lăuntric,
Nemaigăsind un drum,
Iertare-ţi cer, părinte,
Iertare-ţi cer, acum.

Şi drept recunoştinţă,
Primeşte-mă-n surghiun
Ca jertfă pe altarul
De smirnă şi de scrum,
Când predic infinitul
Pustiului din mine,
Între forme descompuse,
Din visele-n ruine.

Şi când mai mângâi cerul,
Privindu-l tot mai sus,
Parodiind o moarte
Cu el înspre apus,
Tot simt că pentru mine
Sunt doar un corp străin,
În lumea ce în lume
Nonsensu-i pe deplin.

Şi când mai niciodată
Să te-nţeleg n-ajung,
Iertare-ţi cer, părinte
Iertare, în genunchi!

iertarea

PRIMESTE-MA ALATURI

Primeşte-mă alături
Acum, când sunt pierdută
Şi unda curge-n pietre-n
Răstimpuri înapoi,
Când picătura-n simţuri,
Prelinsă-n noi, tăcută,
Ar fi să fie, poate,
O punte-ntre
Noi doi.

Să-mi fii o adiere,
De taină şi de rugă
Şi să-mi veghezi căderea
În dezacord de vremi
Şi-n sufletul din suflet,
N-adâncul meu stingher,
În mângâierea caldă,
Din zbucium
Să mă chemi.

Primeşte-mă alături
Cât simt că mai exist,
Când în declin destinul
A spulberat un vis
Şi-n marea înspumată,
Pierdută-n valul orb,
Mă vâltoresc talazuri,
Spre stânci,
Fără noroc.

Să vii din tine însuţi,
Cu-ntregul univers,
Şi-n golul meu lăuntric
Să poţi să ţeşi un sens,
Să se deschidă zarea,
S-o ţii în palma ta,
Să simt că pentru mine
Aprinzi în timp
O stea.

image

 

SĂ NU MAI CREZI

Când ceasul meu în şoaptă
Mă-ngână cu un semn
Şi caut cu-nfrigurare un
Motiv să te mai chem,
Aş vrea o noapte oarbă,
Ba chiar aş vrea mai mult,
Să dezlegăm, himeric,
Pasiunea-ntr-un tumult.

Să sar peste înfrângeri,
Să sar peste regrete,
Din somnul ei, materia,
Din nou, să ne desfete.
Într-o exasperare
Să-i dăm un sens vieţii,
Rostogolind eternu-n
Secunda voluptăţii.

Şi-n dansul lui, neantul,
Vrăjit de nebunie,
Alunece-ntr-o formă,
În patima simţirii.
Într-un desfrâu al lumii
Nimic să nu mai ştim,
Arzând într-o dorinţă,
În fluxul ei divin.

Şi-n noaptea noastră oarbă,
Cu-n fără de-nţeles,
Să nu mai crezi că-n viaţă
Nimic nu are sens!

red-passion-flower

TEROARE

Pe frontispiciul lumii,
Când naţiuni tot cad,
Blestemul cade-n rugă
La glezna unui veac
Şi-absurdul şi grotescul
Ajunge un simptom,
Când forma ideală
E bestia din om.

Teroarea şi cu moartea
Se iau acum de mână
Şi pe planeta noastră
Se moare fără vină,
Când disperaţi, preamuţi
Privim într-o neputiinţă,
Cu-o spaimă şi o frică,
Pierduţi-n nefiinţă.

Şi creşte iar durerea,
Ne pierdem iar în ea,
Ne adâncim în jale
Şi clipa-i tot mai grea
Şi gândul o ia razna,
Scăpat de sub control,
Când sufletul în suflet
Stă prăbuşit în gol.

Şi-n habitatul lumii,
Când sensu-i un nonsens
Şi-n logica opacă
Efectu-i retrovers,
Celulele-n celule,
În izolări se zbat,
Şi-n spectrul sumbru-al lumii
Cad visele-n neant.

Şi-ntr-o globalizare
Cu toţi ne bălăcim,
Al nostru-i putregaiul
Şi-n el cu toţi sfârşim.

Paris_People-obser_3501925bh

SI NU EXISTI

Şi nu exişti
Nici nu ai existat se pare,
Doar umbra ta în umbră
Tot trece şi dispare
Şi din întunecime
Mai ieşi din când în când,
Din tine, fantomatic,
Pe drumul meu, în gând.

Şi nu exişti.
Din când în când
Mai trecem
Unul pe lângă celălalt,
Ne-nsufleţiţi în gesturi,
Ca foşti trecuţi amanţi
Şi-ntr-un regret
Tot cauţi, în amănunte,
Cel ce a devenit
Mai vinovat decât-nainte.

Şi-ntr-un intolerabil
Pustiu, îndepărtaţi
În visul iluzoriu,
Complet însinguraţi,
În umbra dintre umbre,
Sfârşiţi între ruine,
Mai bem din întuneric,
Îngenuncheaţi în sine.

46564700-1246927298

DEZACORD

Iluzie înălţată
Şi veşnică pierdută,
Sub forma ta fluidă
Noi jertfe îţi alegi,
Te repliezi semeaţă,
Împreunată-n fire-n,
Savoarea-nşelătoare
Eternă a unui vis.

Particulă infimă
Într-un context bizar,
În arta amăgirii
Tronezi un vis banal
Şi-n germeni de culoare,
Întinşi din huma lumii,
Într-o cumpănă-a genunii
Invoci un ideal.

Te smulg din setea oarbă,
A conexiunii-n simţuri,
Dintr-un adânc lăuntric,
Stratificat în timpuri
Şi într-un duh al lumii,
La tine când mă chemi,
Într-o neputiinţă,
Iluzie, te blestem.

images

ANATEMA

Când clipa răzvrătită
Într-un destin o porţi
Şi zile afurisite
Mai sângerează-n nopţi,
Cristalizate-n fire
Într-un început de-amurg,
Iluziile-n sine
Noi vise ne distrug.

Şi tot ce poţi să ştii
Ajunge un nonsens
Şi tot ce ai trăit
E-un tot neînţeles,
Apari pe ici pe colo
Şi dincolo dispari
Şi cine eşti şi unde
Nicicând nu ai habar.

Şi mintea ne refuză
Nu vrea să ne –înţeleagă
Şi într-un nod nevralgic
Soluţia-i prea vagă,
În răbufniri nervoase
Blestemele se-ncing
Şi-ntr-o senilitate
Vremelnicim în timp.

Şi simţu-n prăbuşire-n
Neantul disperării
Crucificând materia
Pe eşafodul vremii,
Într-un privilegiu
Reîntors dintr-o smintire
O cale îţi întinde
Spre-o nouă răstignire.

Dsc03350