DORINŢE-N PLÂNS

De cei ce nu mai sunt
Ne este tot mai dor,
Zadarnic i-aşteptăm
De-acum nainte,
La margine de ceruri
Păstrând tăcerea lor,
Pe piatra funerară
Dorinţe-n plâns
Ne dor.

Şi soarta lor neîmplinită
Încă ne apasă,
Ce în dureri şi dragoste
O izbăvire n-au avut
Şi-alături de ecoul
Cel neafârşit de-acasă,
Speranţa revederii
Renaşte-n noi,
Tăcut.

Şi în prezenţă, noi,
Trăim absenţa lor,
Însufleţind trăirea lor
În noi, de-atâtea ori,
Şi când îi mai cinstim
Prin vremuri
Cu-ndetinări creştine,
Aducerile-aminte
Ajung să ne
Aline.

Şi ceru-n mărginire
Tăcerea lor o strânge
Şi o prelinge-n geană
Într-o lacrimă ce plânge,
Şi de departe-n clipe
Se-aude-ntr-o tăcere,
În picuri, mângâierea
Din ochii mamei mele.

bellu_cimitir_sculptura_i02

Advertisements

BLESTEM

Pe plaiul Mioriţei
Simt apele plângând,
Şi spicu-n rodul pâinii
Nu se mai leagă-n glie,
Şi simt urcând trădarea
În sânge de român,
Cum îţi tranşează trupul,
O, dulce Românie!

Şi cine v-a dat dreptul
Să îl îngenuncheaţi!?
Şi în tocmeli abjecte
Să îl negociaţi!?
Când el ne e odihna
Străbunilor în moarte
Şi elixirul vieţii
A sfintei noastre naţii.

Şi nu mai ştii, române,
Ce-ai fost şi ce mai eşti,
Istoria sfintei naţii
Ajungi s-o pângâreşti,
Şi sfâşiat de colţi,
Înveninaţi, hulpavi,
În coaste deşelate,
Dispreţuit te laşi.

De nu cumva de vremea
Acum va fi să fie,
S-avem un Ţepeş Doamne
Prin noi să mai învie,
Şi-n răbufnirea gliei
În clocot şi furie,
Tăcut vă vom ucide,
Cu-n semn al izbăvirii,
Strivindu-vă sub talpă-n
Noroiul mârşăviei.

Şi ne-om purta prin timpuri
Poverile-n păcate,
Ne-om auzi pământul
Gemând în noi, prin moarte,
Şi-n rătăciri, copiii,
Îstrăinaţi prin vremi,
Nu ne-or găsi mormântul,
Şi ruga-i…. un blestem.

dsc_6623_copy_small1

ȘOAPTĂ

Când insomnia plânge
Şi se prelinge-n mine
Şi plouă, plouă veşnic
Din visele-n ruine,
În oarba rătăcire
Mă mai târăsc în beznă-n
Noroiul ce-mi ajunge
Până mai sus de gleznă.

Şi ard mocnit în tihnă
Părerile de rău,
Când plouă cu iluzii
Şi lutul e prea greu,
Şi gându-gându-n sine
Mă duce înspre tine
Când vie amintirea
Nu ştiu de unde vine.

Şi nu mai am
Nici vârstă
Şi nu mai am
Nici moarte,
Mă uită veşnicia
În totul şi în toate,
Şi merg tot merg cu gândul
Şi când ajung la tine
Nu mă trăda,
Doar visul a mai rămas
Din mine.

Şi-n noapte îmi e bine,
Nu vreau să treacă noaptea
Şi-mi reazăm veşnic fruntea
Să ascult cum plânge moartea.

Moonlight--Moonlight_on_the_Waters_oil_1981_Frank_Weston_Benson

ODĂ FEMEII

Când cerul şi pământul
Se odihnesc în trudă
Sfinţind materia-n ţărnă
Îngenuncheată-n rugă,
Femeie dintr-o formă
A zămislirii-n sine,
În tăinuirea firii
Te chem.
Într-o implinire.

Că tu îmi eşti o parte
Infimă din întreg
Şi-ntregul fără tine
Nu pot să îl dezleg,
Şi când îmi eşti şi sensu’
Înţelesului deplin,
Cu tine-n consimţire
Sublimul
Ţi-l închin.

Şi când aprinzi fioru-n
Dorinţa re’ntoarsă
Şi cugetu-n trăirea
Simţirii se mai lasă,
Într-un consens al vieţii
De tine când mă legi,
Cu-o rugă-ntr-o sfinţire
Rămâi
A mea pe veci.

Şi cât iubirea-n lume
Mai crede-ntr-un sărut,
La tine vin femeie
Cu-n veşnic
Început!

cute-girly-love-painting-Favim.com-3331740

ZADARNICIE

Când râd şi plâng în rime
În noaptea dintre ploi,
Ce doarme în oraşul
Căzut din veghe-n somn,
N-am gânduri nici măreţe
Şi-un ideal nicicum
Şi-ntr-o dezamăgire
Tăcerea o-ncunun.

Şi-ntorc din plâns un picur
Desprins dintr-un fior
Din clipe-n deziluzii
Ce-n mine le-nfăşor,
În ceaţa grea din suflet
De mâzgă şi de lut,
Când tot mai caut nimicul
Ce simt că l-am pierdut.

Şi-o stare depresivă
Mă-ncearcă tot mai des
Şi nu mai vreau nici timpul
Să-l mai întorc din mers,
Refugiată-n suflet
În mine-am decăzut
Şi tot mai des se pare
Că am şi ce n-am vrut.

Dezagregată-n spaţiu
Hai-hui pe unde vrea,
Iar moartea-mi bate-n uşă
Şi-mi spune că nu-i ea
Şi-ntoarsă-ntr-o speranţă
Înspre un nicăieri
Mai zac în stare amorfă
Între un azi şi-un ieri.

flower-316437_960_720

 

CONSOLARE


Când universu-ajunge
Particulă infimă
Şi-n noaptea sumbră a lumii
Dorm visele în tină,
Îmi moi din nou condeiul
În smirnă şi amăgire
Şi într-un sens al artei
Decad în nostalgie.

Şi gândul iar m-apasă
Îşi face iar de cap
Şi lutul curge-n spaţiu
Bolnav rarefiat,
Fluid în existenţă
În felul lui de-a fi-
Îi tot suport prezenţa
În fiecare zi.

Şi cele împlinite
Şi cele spulberate
Le simt în pulsul vremii
Egale între toate,
Când totul este putred
Şi nu am ce salva,
Ma zbat în consolare
Spre a subexista.

Şi într-o înfrângere
De prăbuşire-n sine
Ma mai pândeşte moartea
Tăcută-n scofâlcire.

www.hdnicewallpapers.com

DIN DEPARTARI

Cand sufletul vegheaza,
Cersind o indurare
Si-n tanguirea noptii
Mai cauta o alinare,
Din singuratea clipei
Ma intorc la tine, mama,
Ca inima mi-e franta
Si glasul tau ma cheama.

Sa imi gasesc cararea
Pierduta in pasi de cetini
Cand inima mea bate
Din anii tineretii.
Si-n sipotul din vremuri,
Iesind din tesitura,
Sa sorb din apa vie,
Sfintita in stanca dura,
Sa-mi umplu iar ulciorul
Din unda de izvor,
Sa simt din nou, maicuta,
Ca nu mai pot sa mor.

Si-o liniste sa adie
Dinspre copilarie,
Sa pot sa fug desculta
Din crang inspre coline,
Sa simt din nou fiorul
Intr-un cant de leru-i ler,
Cand firul ierbii-n tihna
Se inalta inspre cer.

Si-n lacrima ta calda
Sa pot sa vesnicesc,
Cu-o ruga muta-n suflet
Sa pot sa te ocrotesc.
Si ploi intr-o sfintire
Sa cada peste noi,
Tot una cu pamantul
Sa ne intrupam din nou.
Si cand in lumea lume
Domneste legea mortii
Sa nu murim, maicuta,
Sa crestem si nepotii.

Si cand veghez in suflet
Cersind o indurare,
Si-n tanguirea noptii
Mai caut o alinare,
Primeste-ma, maicuta,
Cu paine si cu sare,
Ca inima mi-e franta
Si departarea doare.

20140713g_115657

 

O, MAMA

Exista un loc,
Pe lume cel mai sfânt,
În care gândul poposind
Se odihneşte-n fire,
Exista un loc,
În care aş vrea
De-a pururi stând,
Să-l priveghez din sutele
De mii… de cimitire.
 
Din zbuciumul zadarnic,
Când mă îndrept spre tine,
Imensitatea toată
În tine o regăsesc,
Din depărtări
Cu somnu-nchis
Trăieşti în mine
Şi te aştept în vise
Să nu mă părăseşti.
 
Şi când tot cad în suflet
Şi geană peste geană
Nici ochii nu-i cuprind,
O mână odihnitoare
Cu o binecuvântare,
Spre mine o îndrepţi
Şi-atunci, iubită mamă,
Eu simt că mă-nţelegi.
 
Din asfinţitu-n zare ,
Din lacrima ce doare,
Te-nveşmântez în giulgiul
Odihnei ancestrale,
Şi în statornicie
Te-nsufleţesc prin moarte
Ca tu în nefiinţă să-mi fii…
Tot mai aproape.
RIP

COLECTIV


Cand pribegeste gandul
In noaptea ce nu doarme
Si inima mai bate
Intr-un fior ce doare,
In mimetismul lumii-n
Contextul social
Ce converteste firea
In germenul uman.

Si veacul se inclina
Crucificand destine
Si o lume sta sa cada
In ultima invrajbire,
Intr-o lupta a sfartecarii
In tanguiri de vreme
Incinerand pamantul
In pleoapa prinsa-n gene.

Pierduti, cuprinsi de jale,
Tacerea ne apasa
Si pruncii nenascutii
Nu vor sa se mai nasca
Si candele-n festile
In suflet ard mocnit
Cand pe pamant infernul
De noi e pastorit.

Si-n fiecare clipa
Cand pe pamant se moare,
O lacrima sta prinsa,
Tacuta-n geana mamei.

Fireworks-13-Black-White-Filmk

ZBUCIUM


Când exaltate sensuri,
Mai cad din trudă-n fire,
Vibrând pe strune-n ţăndări
Impulsul de pornire,
Aştept să cadă noaptea,
Într-un prezent-trecut
Şi-ncep călătoria,
C-un veşnic început.

Şi-n pâlpâiri lumina
Târzie-n ochii mei,
Îşi tot prelinge-n mine
Cuvintele-n crâmpei,
Şi-n zborul meu zadarnic,
Zadarnic mă frământ,
Cu facla în abise
Un vers etern să-l prind.

Şi când mai prind în formă
Un stil să-l modelez,
Pe foi, noi ne-nţelesuri,
Le-aştern să le-nţeleg,
Şi-n vers, cu mângâiere,
Încerc să-ţi vindec rana,
Când visele-s strivite,
Să pot să-ţi dau osana.

Şi când întorc clepsidra-n,
Subconştient trăiesc,
Şi mai citesc în mine
Tot ce am scris firesc,
Cascadele în zbucium
Le simt zvâcnind în vers,
Când mai dezleg o taină,
Şi-un sens… în univers.

Prague-Astronomical-Clock-Photo